Faci sa para tot ce a fost atat de putin

Incerc sa inteleg de ce eu sunt inca in urma ta si tu nu esti, nicaieri. Nu te vad, nu te gasesc, parca nici nu esti. Am incercat sa ma fac sa inteleg ca tu ai inceput o noua viata, un nou capitol, o noua iubire… Sau poate mai degraba ceva ce nu mai are nimic de a face cu ceea ce a fost intre noi. Poate e iubire si intre noi nu a fost.

E complicat si sufar pentru ca nu am ramas cu nimic, am ramas singur cu niste pereti albi in jurul meu pe care proiectez tot felul de imagini… cu tine, cu mine, cu viata noastra, cum ar fi fost daca… cum ar fi daca… si ce a fost.

Pentru mine a fost, si ma doare mai tare pentru ca tu cred ca nu mai ai nimic din ceea ce am avut. Te invidiez pentru ca poti sa ma uiti. Eu nu pot asta si poate nici nu vreau.

Incerc sa vad in viitor un loc pentru mine unde te voi putea vedea asa cum ma vezi tu acum… asa nicicum. Asa fara nici o emotie fara nici un gand de bine si de bun augur, gand ce il poarta cei ce s-au iubit cu adevarat. Poate tu zici ca noi nu ne-am iubit cu adevarat, poate zici ca aia nu putea fi iubire. S-ar putea sa ai dreptate, dar eu nu stiu mai mult. Ma doare si nu as accepta varianta asta pentru mine, pentru ca viata m-a schimbat, am trait, am vazut dar in ceea ce cred am ramas neschimbat.

Viata nu ma mai lasa sa cred, imi spune fiecare secunda sa nu mai cred, nu are rost, ar trebui sa fiu altul care nu mai crede… ar trebui sa incep sa cred in altceva, cand eu parca vedeam la nesfarsit cu tine. Chiar daca eram cu cineva, vedeam continuarea cu tine, chiar daca te vedeam cu altul continuarea o vedeam cu mine.

Interesant este sa vad cum am disparut in neant pentru tine, cum am devenit doar o pagina din trecut, care pe zi ce trece, se sterge, devine palida, pierde culoare si e sortita sa se ofileasca si sa se piarda ca o pagina fara semn de carte unde nu mai deschizi niciodata.

Asa ma simt, desi poate imi doream sa fiu important pentru tine, si daca nu sunt, macar ma vedeam trecand pe langa tine ca sa imi lasi un zambet si o privire. Dar poate si asta e prea mult pentru mine si pentru ceea ce a fost.

Asta ma doare.

Hmmm destinul asta… Candva imi doream din tot sufletul sa fii fericita chiar si fara mine, dar nu credeam ca eu voi fi atat de nefericit fara tine. E egoist stiu dar sufar stiind ca nu mai am nimic, am doar emotii, vise si tresariri care nu-mi dau pace. Acum simt ca port o povara si nu mai pot iubi pe cineva doar asa una cu doua…. Pot sa pretind ca iubesc, pot sa o spun, pot sa faca sa creada pe oricine ca sunt indragostit si ca iubesc, doar eu stiu ca nu e asa. E o iluzie care se repeta la nesfarsit, pana recunosc din nou ca tu ai fost singura de pana acum.

Ma distreaza lumea care crede ca sunt un tip realizat, ca am poate tot ce isi doresc altii, dar am mai putin decat majoritatea, pentru ca am ramas cu mai nimic din ceea ce am fost. Simt golul din mine si asta ma macina, nu il pot umple nicicum, pentru ca vorbele si gandurile pleaca si nu mai vin inapoi. Nu imi raspunde nimeni. Nu ma iubeste nimeni desi multi o spun. Cred ca nici tu nu m-ai iubit si a fost o neintelegere.

Neintelegere legata de faptul ca am trait poate diferit amandoi ceea ce a fost. Nu am avut nimic in comun acolo a fost poate doar un joc care a convenit evolutiei noastre. Poate ca acum esti ceea ce ti-ai dorit sa fii si poti sa iubesti cu adevarat. Poate el te merita si eu nu. Poate pe el poti sa il iubesti si pe mine ma poti uita. Poate dupa scrisoarea asta trebuie sa ma si semnez ca altfel poate nu ai sti cine ti-a scris-o.

Cu parere de rau pentru ceea ce nu vreau sa las in urma neinsemnat